- Poate fizic par uşoară, dar să ştii că nu sunt.
- O să aflu cât de uşoară eşti, depinde de ce-mi iese cu tine.
- Eu nu sunt ca majoritatea. Ai să mă ţii minte nu pentru ce ţi-a ieşit, ci pentru ce ai fi vrut şi nu ţi-a ieşit cu mine.
- E mult prea devreme, şi am şi febră.
- Las' că-ţi trece! Hai la treabă!
Zâmbeşte şi se ridică de pe marginea patului. Dacă din prima zi încep aşa, o să iasă ceva de pomină.
- Avem cheie?
- Speram să ai tu.
- Lasă, cine naibii ne fură? Suntem singurii din cămin.
- Nu mai bine rămâi tu aici?
- Paranoico! Dacă ţi se fură ceva, plătesc eu. E ok?
Încep să râdă amândouă. Nu erau prietene apropiate, dar urmau să împartă aceeaşi cameră, şi sigur asta le va apropia. Niciuna nu căuta o confidentă, ci un sprijin moral, un braţ alături de care să muncească în următoarele zile. Şi aveau şi aceleaşi gusturi muzicale, deci bonusul se dubla.
- Vezi că o iau înainte. Vrei ceva de la magazin?
- Hârtie igienică şi ness. A, şi ne trebuie şi ţigări.
- Ce combinaţie! Hai că am plecat.
Râd amândouă pe înfundate.
- Paa! Ne vedem jos.
Cască şi ia o pastilă, în timp ce îşi caută jacheta, fredonând.
- Lasă-te mă, n-ai voce!
- Nu îmi trebuie, eu seduc din priviri.
Se întoarce şi îi face cu ochiul. El zâmbeşte.
- Să ştii că ai ceva în privire..
- Ai bătut la uşă?
Întrebarea l-a luat prin surprindere.
- Ăă, da. Nu a răspuns nimeni, şi m-am gândit să mă asigur că nu dormiţi.
- Păi şi dacă eram indecentă?
- Cred că se pune altfel problema.
- Cum?
- De ce nu eşti indecentă?!
Ea începe să râdă.
- Hai jos, mă aşteaptă şefu'.
- Daa, siigur...
- Vii?
- Pentru tine, păpuşă, orice!
* * * * *
- Nici n-am apucat să termin de mâncat şi -
- Vorbeşti singură?
- Acum nu. Ajută-mă să duc astea sus.
- Cum se spune..?
- Te rog? Hai, pe bune, mă cam grăbesc.
Era 9 fără un sfert. Nici nu apusese soarele în prima zi cu participanţii şi deja era epuizată. Toată lumea era la etajul 2, ei doi erau ultimii care trebuiau să ajungă.
- Şi mie ce-mi iese?
- Un pupic.
- Hai, treacă de la mine.
Ea îşi dă ochii peste cap, îl pupă pe obraz şi o ia înainte pe scări.
- Maamă, ce privelişte! Mă întreb dacă se simte la fel de bine pe cum arată.
Oftă. Întotdeauna uita să urce a doua. De ce se lega toată lumea de fundul ei totuşi?
- Aşa agăţi tu?
- Nu, eu agăţ aşa.
O opri între etaje şi îi puse mâna pe coapsă.
- Mmm, e tare! Ce picioare beton ai!
- Da, le întreţin. Acum hai, avem treabă.
- Uu! Să înţeleg că a mers!
- Ce să meargă?
- Te-am agăţat! Ha!
- Mă mir că ai succes cu aşa 'talente ascunse'.
- Hei, tu ai zis că avem treabă! Dacă mă chinui puţin, te iau pe sus şi să vezi ce-ţi fac!
- Poate fizic par uşoară, dar să ştii că nu sunt.
Îi face din nou cu ochiul şi el râde.
- O să aflu cât de uşoară eşti, depinde de ce-mi iese cu tine.
- Eu nu sunt ca majoritatea. Ai să mă ţii minte nu pentru ce ţi-a ieşit, ci pentru ce ai fi vrut şi nu ţi-a ieşit cu mine.
Zâmbeşte din coltul gurii.
- Să adăugăm şi asta la lista lucrurilor de verificat la sfârşit?
- S-a făcut. Acum hai, am întârziat deja.
Ea începe să urce din nou, dar el rămâne pe loc.
- S-a înâmplat ceva?
- Mă întreb dacă şi fundul tău e la fel de ferm ca picioarele.
Ea râde.
- Foloseşte-ţi imaginaţia, mai mult de atât nu ai să prinzi!
Îi scoate limba şi o ia la fugă pe scări, lăsându-l, pentru prima dată în două zile, fără cuvinte.
* * * * *
Credeam că o să dureze ceva mai mult, dar se conturează destul de repede.
Sper că e o lectură bună, eu una ştiu că îmi place să o scriu.
Paa :)
