Si sa dea naiba de nu s-a pus praful pe aici.
A trecut mult timp, am uitat de blog, mi-am amintit de el, dar nu am avut chef sa scriu, apoi iar am uitat, si acum scriu din nou (poate si pentru ca ar trebui sa invat la fizica? Cam da..)
S-au intamplat atat de multe in ultimele luni, ca nici nu stiu de unde as putea incepe. Totul a fost pentru mine o mare placinta de durere si fericire, un sentiment dulce-acrisor, pentru ca aveam impresia ca am sacrificat ceva incredibil, si am castigat de 10 ori acel lucru, din alt punct de vedere, dar imi era dor..
Acum insa, imi dau seama ca nu am pierdut nimic. Adevarul era, bine-inteles, undeva la mijloc. Am trait 4 luni fara sa dorm bine nici macar o noapte, cu cosmaruri si probleme pe aproape toate planurile, dar s-a terminat. Si acum sunt aproape fericita.
Si spun aproape, pentru ca nu sunt fericita in sensul pe care il stiam inainte. M-am schimbat si m-am maturizat, si chiar daca asta nu inseamna ca nu imi mai place sa ma distrez (ba chiar cred ca o fac mai bine ca inainte), dar la nivelul cel mai profund al persoanei mele, spatiul acela in care sunt doar eu cu mine, sunt diferita.
Nu mai visez si nu mai sper, cel putin pe plan personal. Ma bazez numai pe ce vad si ce simt in prezent. Poate de asta ma simt atat de ciudat, pentru ca acum chiar nu mai sunt chestia mica si fraiera care putea fi calcata in picioare. Poate o sa sune trist, dar gandesc inainte sa arat ce simt, si asta ma face mult mai puternica.
Acum imi doresc doar sa scap de sesiune si sa ma vad peste o saptamana, fericita si (sper, Doamne-ajuta) cu toate examenele luate.
Nu stiu daca are sens ce am scris aici. De fapt, nu stiu de ce mai scriu aici. Poate ca ma ajuta, dar ma uit la ce am scris pana acum si nu prea ma mai regasesc in cuvintele alea.
Dar oare chiar conteaza? Am trecut prin iad si am iesit cu cateva zgarieturi, dar in rest chiar mai bine decat am intrat. Asta conteaza pentru mine.
