Vreau sa fac o serie de posturi-dedicatii, pentru ca asa poate ma voi elibera si ii voi face pe cei care citesc sa inteleaga ce am simtit, simt sau voi simti.
Nume nu voi da. Nu are rost. Cred ca din exprimare si din context se poate intelege destul de usor despre cine vorbesc. Voi lua cele cateva persoane care m-au marcat pe rand, si le voi dedica randuri scrise din suflet.
Eram de nedespartit. Eram, credeam eu, ceva ce nimeni nu poate intelege.
Eram mai apropiate decat a fost cineva vreodata. Sau, cel putin, asa am crezut eu.
Poate ai crezut si tu asta. Nu ma indoiesc de faptul ca asa a fost. Ai crezut in noi, ai crezut ca o sa trecem peste toate si o sa ramanem pentru totdeauna cele mai bune prietene.
Aveam planuri. Cand iti vei fi luat carnetul, ne suiam in masina si plecam la munte. Nu conta unde sau cat stateam, urma sa ne facem de cap. Urma sa trecem de bac si sa mergem una la balul celeilalte, sa bem impreuna si sa ne simtim bine.
Si sunt multe alte lucruri pe care nu am apucat sa le facem, si nu le vom mai face vreodata.
A, sa nu se inteleaga de aici ca dau vina pe tine. Nu sunt atat de ipocrita, dar nu pot sa-mi asum mai mult decat stiu ca am facut. Nu-mi voi mai permite sa ma deschid atat de mult in fata unei alte persoane, pentru ca mi-ai tradat increderea si m-ai injunghiat, chiar daca, pe atunci, inca nu simteam asta.
Eram mica si fraiera. Eram credula. Pot spune ca eram chiar proasta, pentru ca nu am vazut ceea ce majoritatea celor din jurul meu au vazut.
Macar am satisfactia ca nu am fost singura pe care ai dus-o de nas. Da, asa e, poti fi lapte si miere, cand iti convine. Sincer sa spun, nu stiu cum te suporti.
Dar iti multumesc. Sa nu ma intelegi gresit, iti multumesc pentru ca m-ai invatat de ce trebuie sa ma feresc. Ma bucur ca te-am cunoscut, si ma bucur de faptul ca am invatat cat inca sunt mica sa ma feresc de oameni ca tine.
Pa pa.
