Am două voci în cap. Şi aceste două voci se ceartă încontinuu. Dacă asta ar fi tot, ar fi bine, dar vocile astea se ceartă degeaba, şi eu nu ştiu cum să le opresc.
M-am pierdut pe drum. M-am rătăcit, dar ştiu unde sunt. Ştiu că aşa e mai bine, şi totuşi nu sunt convinsă de asta.
M-am pierdut pe mine, într-o mare de gânduri, şi simt că mă scufund, că mă duc la fund, mă înnec, mă arde, mă roade, mă doare, vreau să se termine..
Şi acum vine a doua voce; mă ridică şi-mi dă două palme. Mi-am revenit, pentru moment.
Am nevoie de o pauză. Trebuie să mă regăsesc, să stiu ce am fost şi ce sunt încă.
Am nevoie de o ţigară. O aprind, o trag, închid ochii şi mă prefac, măcar pentru două secunde, că am uitat.
Am nevoie de curaj. Trebuie să mă accept pe mine, din nou, aşa cum sunt.
Am nevoie de un zâmbet. Să-mi simt colţurile gurii cum sar în sus singure, fără să le forţez eu.
Am nevoie de o mână. Care să mă împingă înapoi pe cursul bun.
Am nevoie de o îmbrăţişare. Care să mă facă să sper din nou.
Am nevoie de o voce prietenoasă. Care să-mi şoptească întotdeauna adevărul.
Tot ce vreau, însă, este puţină linişte.
