Normal

Am invatat ca dreptatea mi-o fac eu...

Am tinut un jurnal, din 2007. Si, ca orice jurnal, continea vorbe pline de inteles pentru mine, si se axa in special pe sentimentele si gandurile mele in acel moment. L-am incheiat, l-am recitit, si pot spune ca nu m-am putut abine sa nu rad cu lacrimi si sa ma analizez mai bine.

Sunt norocoasa, pentru ca mi-am dat seama care sunt cele mai mari slabiciuni ale mele, si ce m-ar putea opri de la a obtine ceea ce imi doresc de la viata. Si persoanele care stiu lucrurile astea pot fi numarate cu degetele de la mana dreapta.

Poate sunt mica, dar ma duce capul. Si am noroc, pentru ca stiu sa ascult. Ascult, sfatuiesc din suflet, ma implic indirect, in asa fel incat sa nu atrag atentia asupra mea, nu pentru ca as avea cine stie ce planuri ascunse, ci pentru ca nu imi doresc aceasta atentie. N-am nevoie sa fiu ridicata in slavi, nu vreau sa fiu in centru, sa ma remarc pentru cate kilograme de cartofi sunt in stare sa mananc, sau pentru cata experienta am. Dorintele mele sunt mai simple de-atat.

Dar poate nu voi avea niciodata ce imi doresc. Vom trai si vom vedea.

2011?

Si s-a dus si 2010. Orice ar crede cei din jurul meu, per ansamblu, am avut un an minunat.

Cel mai important lucru pentru mine a fost faptul ca m-am trezit la realitate si am inceput sa ascult ceea ce mi se urla in urechi de cand eram mica. Nu sunt suparata, pentru ca acum imi dau seama ca aschia nu poate sari prea departe de trunchi. Sunt implinita, m-am impacat cu adevarat cu ideea asta si am intrat in 2011 curata si lasand toata mizeria in urma.

Ce-mi doresc de la 2011? Foarte multe.

Curaj, dar pe ala mi-l adun singura. Noroc, dar pe ala mi-l fac singura. Liniste, dar depinde de mine, daca-i ascult pe cei care vorbesc fara sa spuna nimic. Iubire, pe care o am, fac tot posibilul sa o mentin si o pretuiesc in fiecare zi.

Va doresc tuturor un an bun, plin de impliniri si sa fiti fericiti.

La multi ani!