Greutati. Pf.
Sunt inca mica, inca noua in viata, si totusi am avut parte de greutati, dar am avut si noroc in viata.
Sa incep cu partile rele? As putea umple pagini cu gandurile mele. Cum am fost fraiera, m-am lasat folosita in atatea randuri, ca apoi sa fiu vorbita pe la spate. Cum mi s-au interpretat cuvintele, si a iesit cu totul altceva. Cum cele mai adanci secrete ale mele, incredintate celor doua prietene pe care le-am avut, au ajuns sa fie fapte bine cunoscute in grupul nostru. Cum eu spuneam ceva, si zece minute mai tarziu mi se reproduceau cu totul altfel cuvintele. Cum multe persoane s-au intors impotriva mea, si eu nu le-am facut nimic personal, in sensul ca ne salutam si cam atat. Cum acum eu zic 'Buna!' si tot ce primesc e o privire rece si, eventual, o aprobare scurta din cap, din partea unei persoane cu care nu am avut absolut nimic.
Si lista continua cu foarte multe astfel de prostii, care ma dor si, in acelasi timp, par sa se inample unei alte persoane, si nu mie.
Multumita lor, am reusit sa ma cunosc mai bine si sa inteleg ce ar trebui sa incerc si ce nu, cu ce fel de persoane sa ma asociez, si asa mai departe.
M-am schimbat, m-am maturizat, am invatat sa nu mai sper ca persoanele tin la mine, oricat de mult as tine eu la ele.
Marele meu noroc a fost, si este in continuare, faptul ca nu am trecut prin toate astea de una singura. O persoana, in mod special, a fost acolo pentru mine si pentru asta ii voi fi recunoscatoare pentru tot restul vietii, indiferent de ce va urma.
Ma aflu la sfarsitul copilariei mele. In urma, las jocuri, durere prosteasca, ce ar fi putut fi evitata daca nu lasam inima sa o ia inaintea ratiunii, si amintiri, toate dulci-acrisoare, cu un anume spirit si cu o anume alura in mintea mea.
Iar in fata, vad o gradina mare, plina cu flori minunate, care abia asteapta sa fie culese. Si, in centrul acelei gradini, se afla o statuie. E statuia femeii care vreau sa devin.
Sunt inca mica, inca noua in viata, si totusi am avut parte de greutati, dar am avut si noroc in viata.
Sa incep cu partile rele? As putea umple pagini cu gandurile mele. Cum am fost fraiera, m-am lasat folosita in atatea randuri, ca apoi sa fiu vorbita pe la spate. Cum mi s-au interpretat cuvintele, si a iesit cu totul altceva. Cum cele mai adanci secrete ale mele, incredintate celor doua prietene pe care le-am avut, au ajuns sa fie fapte bine cunoscute in grupul nostru. Cum eu spuneam ceva, si zece minute mai tarziu mi se reproduceau cu totul altfel cuvintele. Cum multe persoane s-au intors impotriva mea, si eu nu le-am facut nimic personal, in sensul ca ne salutam si cam atat. Cum acum eu zic 'Buna!' si tot ce primesc e o privire rece si, eventual, o aprobare scurta din cap, din partea unei persoane cu care nu am avut absolut nimic.
Si lista continua cu foarte multe astfel de prostii, care ma dor si, in acelasi timp, par sa se inample unei alte persoane, si nu mie.
Multumita lor, am reusit sa ma cunosc mai bine si sa inteleg ce ar trebui sa incerc si ce nu, cu ce fel de persoane sa ma asociez, si asa mai departe.
M-am schimbat, m-am maturizat, am invatat sa nu mai sper ca persoanele tin la mine, oricat de mult as tine eu la ele.
Marele meu noroc a fost, si este in continuare, faptul ca nu am trecut prin toate astea de una singura. O persoana, in mod special, a fost acolo pentru mine si pentru asta ii voi fi recunoscatoare pentru tot restul vietii, indiferent de ce va urma.
Ma aflu la sfarsitul copilariei mele. In urma, las jocuri, durere prosteasca, ce ar fi putut fi evitata daca nu lasam inima sa o ia inaintea ratiunii, si amintiri, toate dulci-acrisoare, cu un anume spirit si cu o anume alura in mintea mea.
Iar in fata, vad o gradina mare, plina cu flori minunate, care abia asteapta sa fie culese. Si, in centrul acelei gradini, se afla o statuie. E statuia femeii care vreau sa devin.
