Vreau doar linişte.

Am două voci în cap. Şi aceste două voci se ceartă încontinuu. Dacă asta ar fi tot, ar fi bine, dar vocile astea se ceartă degeaba, şi eu nu ştiu cum să le opresc.

M-am pierdut pe drum. M-am rătăcit, dar ştiu unde sunt. Ştiu că aşa e mai bine, şi totuşi nu sunt convinsă de asta.

M-am pierdut pe mine, într-o mare de gânduri, şi simt că mă scufund, că mă duc la fund, mă înnec, mă arde, mă roade, mă doare, vreau să se termine..

Şi acum vine a doua voce; mă ridică şi-mi dă două palme. Mi-am revenit, pentru moment.

Am nevoie de o pauză. Trebuie să mă regăsesc, să stiu ce am fost şi ce sunt încă.

Am nevoie de o ţigară. O aprind, o trag, închid ochii şi mă prefac, măcar pentru două secunde, că am uitat.

Am nevoie de curaj. Trebuie să mă accept pe mine, din nou, aşa cum sunt.

Am nevoie de un zâmbet. Să-mi simt colţurile gurii cum sar în sus singure, fără să le forţez eu.

Am nevoie de o mână. Care să mă împingă înapoi pe cursul bun.

Am nevoie de o îmbrăţişare. Care să mă facă să sper din nou.

Am nevoie de o voce prietenoasă. Care să-mi şoptească întotdeauna adevărul.

Tot ce vreau, însă, este puţină linişte.

And when it's over, and it's gone..

Pai da! Dă-mă naibii, am murit!

E, nu chiar. Doar am cost suplimentar de peste 6 euro. I'm fucked.

Acum ar trebui să învăţ la analiză, dar nu am chef..

Am făcut o groază de chestii interesante, dar n-am chef să scriu despre ele. Am chef doar să scriu, nu de alta, dar nu-mi găsesc linguriţa.

Sunt fericită. Nu s-a mai întâmplat nimic extraordinar, dar asta nu înseamnă că eu nu mă simt extraordinar, şi asta datorită faptului că sunt optimistă.

Adică, am 19 ani, o familie care ma iubeşte, un acoperiş, un pat cald, o masă proaspătă, haine care îmi ţin de cald, bani de buzunar (puţini, ce-i drept, dar totuşi sunt acolo), linişte în cameră şi un zâmbet pe faţă, şi asta mă face să mă simt foarte norocoasă.

Aşa că, atunci când suntem trişti, ar trebui să ne dăm două palme şi să zâmbim; dacă asta face pe altcineva să zâmbească, suntem cu adevărat norocoşi.

Vă pup >:D<

Take advantage of the night :>

Vreau să mă distrez. Vreau să mă ameţesc, să dansez de nebună până răsare soarele şi nu îmi mai simt picioarele, totul lângă cei pe care ii iubesc. Nu sunt genul de persoană care să frecventeze cluburi, şi nu sugerez că asta aş vrea să fac. Vreau să mă simt bine, atât. Vreau să urlu, să zâmbesc după aceea ca o nebună şi să nu fiu nevoită să dau explicaţii, să se inţeleagă ce se întâmplă cu mine. Mă bucură lucruri mărunte, mă preocupă detaliile, urmăresc imaginea de ansamblu şi mă distrez copios. Dar simt nevoia, câteodată, să scap, să nu-mi pese, să uit (aproape) tot.
O să vină şi acel moment, iar eu îl aştept cu inima în gât..Vreau să vină 1 octombrie..
Să dea naiba, sunt studentă acum..

Să vedem acum ce cărţi îmi serveşte viaţa, pentru că eu sunt pregătită să joc orice mână care mi se oferă.

(Şi nu, nu e nevoie să înţeleagă nimeni nimic din rândurile astea, simţeam nevoia să mi le scot din minte :) )

Şi.. AM LUAT, BĂ!

Şi nu oricum, ci cu 9.10 \:D/
Acum să văd ce fac la admitere, şi după aceea, VACANŢĂĂ!
Abia aştept..

Şi.. nimeni!

A trecut ziua lui Săndel. Am inţeles amândoi că aţi uitat. Era şi normal, suntem prea aproape unul de altul ca zile, şi niciodată nu aţi ştiut sigur care dintre noi e primul şi pe cât. V-aţi cerut scuze, şi m-aţi întrebat când e ziua mea. Şi v-am răspuns. Chiar dacă anul ăsta n-am mai dat de băut, cum să mai uitaţi după ce v-am zis luni, nu?
Şi ieri, eram cu telefoanele după mine, să nu ratez niciun apel sau mesaj, să vă răspund şi să vă mulţumesc pentru urări. Şi, deşi, repet, am spus de luni că ziua mea e miercuri, din vechiul meu grup de prieteni, cei mai apropiaţi şi la care ţin cel mai mult, m-a sunat.. nimeni.
Asta e tot ce am avut de zis. O să inchei aşa, ca să nu jignesc fără să vreau.

Din seria Dedicatii: Nu mai am...

Nu am timp. Nu mai am timp. Si mi-ar placea sa pot sa ma impart in cel putin doua, ca sa pot sa duc la bun sfarsit ce am de dus.

Banuiesc, si cred ca am dreptate, ca nu sunt singura in situatia asta. Suntem multi in criza de timp, accelerand spre destinatie in mod inconstient, rugandu-ne sa se prelungeasca clipa.

Asta-i calmul dinaintea furtunii. Acum mi-am amestecat timpul de cafea, tigara si invatat la romana, si m-am apucat sa-mi insir doleantele pe aici. Daca as putea sa dau bac-ul maine, l-as da fara sa ezit. Cel putin, voi sti ca am scapat de nebunia asta din mintea mea.

Si cel mai rau imi pare ca nu mai am timp sa ma distrez. Am reusit greu, printr-o coincidenta ciudata, sa ies miercuri pentru o ora din casa. Asta m-a facut sa vad cate am pierdut, ce de lucruri noi s-au intamplat cu ce a ramas din vechea noastra gasca, cat de tare este sa vezi ca se inteleg bine din nou. Ma bucur pentru toti, ca si-au gasit locul si se inteleg din ce in ce mai bine. Mi-as dori sa vad lucrurile astea cu ochii mei, dar revin la inceput.

Nu mai am timp. In doua luni dau bacul. Asa ca trebuie sa scap de hopul asta si sa fiu libera cu adevarat dupa aceea.

Asa ca imi rog prietenii: asteptati-ma. Nu sunt moarta, sunt in criza. Tin la voi toti si-mi e dor de voi si de glumele voastre, de sustinerea voastra si de prietenia voastra. Mai am putin peste doua luni de tras, si dupa aceea chiar voi fi libera. Sa nu ma uitati, pentru ca eu nu v-am uitat, si va port in inima peste tot.

Poate ne mai vedem pana atunci, dar nu o sa fie acelasi lucru. O sa revin dupa ce scap din nebunia asta.

Si sa stiti ca eu va sustin in continuare. Daca aveti nevoie vreodata de ajutor, vi-l ofer cu cea mai mare placere. Sunt aici in continuare, si voi fi aici cand veti vrea sa stati de vorba cu mine.

Ne vedem (cu adevarat si fara sa va stresez cu bacul meu) in doua luni!

Asta a fost pentru toti prietenii mei. Ma bucur sa aud cate ceva despre voi, si m-am bucurat si mai tare cand v-am revazut, pe doi dintre voi, si v-am vazut sanatosi si pusi pe glume, exact asa cum v-am cunoscut. Mi-ar fi placut sa scriu pentru fiecare in parte, dar asa v-am reunit pe toti si, sper eu, v-am transmis exact cat de importanti sunteti pentru mine.

A, da, si trebuie sa mai adaug ca ma bucur ca toata lumea si-a deschis ochii, si a inteles exact ce se petrecea cu noi, si cum eram foarte aproape sa ne departam unii de altii pentru totdeauna. Si totusi, acum stim cu totii in cine putem pune baza si in cine nu, nu-i asa? Mai bine mai tarziu, decat niciodata.

Din seria Dedicatii: Multumesc

Vreau sa fac o serie de posturi-dedicatii, pentru ca asa poate ma voi elibera si ii voi face pe cei care citesc sa inteleaga ce am simtit, simt sau voi simti.

Nume nu voi da. Nu are rost. Cred ca din exprimare si din context se poate intelege destul de usor despre cine vorbesc. Voi lua cele cateva persoane care m-au marcat pe rand, si le voi dedica randuri scrise din suflet.

Eram de nedespartit. Eram, credeam eu, ceva ce nimeni nu poate intelege.

Eram mai apropiate decat a fost cineva vreodata. Sau, cel putin, asa am crezut eu.

Poate ai crezut si tu asta. Nu ma indoiesc de faptul ca asa a fost. Ai crezut in noi, ai crezut ca o sa trecem peste toate si o sa ramanem pentru totdeauna cele mai bune prietene.

Aveam planuri. Cand iti vei fi luat carnetul, ne suiam in masina si plecam la munte. Nu conta unde sau cat stateam, urma sa ne facem de cap. Urma sa trecem de bac si sa mergem una la balul celeilalte, sa bem impreuna si sa ne simtim bine.

Si sunt multe alte lucruri pe care nu am apucat sa le facem, si nu le vom mai face vreodata.

A, sa nu se inteleaga de aici ca dau vina pe tine. Nu sunt atat de ipocrita, dar nu pot sa-mi asum mai mult decat stiu ca am facut. Nu-mi voi mai permite sa ma deschid atat de mult in fata unei alte persoane, pentru ca mi-ai tradat increderea si m-ai injunghiat, chiar daca, pe atunci, inca nu simteam asta.

Eram mica si fraiera. Eram credula. Pot spune ca eram chiar proasta, pentru ca nu am vazut ceea ce majoritatea celor din jurul meu au vazut.

Macar am satisfactia ca nu am fost singura pe care ai dus-o de nas. Da, asa e, poti fi lapte si miere, cand iti convine. Sincer sa spun, nu stiu cum te suporti.

Dar iti multumesc. Sa nu ma intelegi gresit, iti multumesc pentru ca m-ai invatat de ce trebuie sa ma feresc. Ma bucur ca te-am cunoscut, si ma bucur de faptul ca am invatat cat inca sunt mica sa ma feresc de oameni ca tine.

Pa pa.

Normal

Am invatat ca dreptatea mi-o fac eu...

Am tinut un jurnal, din 2007. Si, ca orice jurnal, continea vorbe pline de inteles pentru mine, si se axa in special pe sentimentele si gandurile mele in acel moment. L-am incheiat, l-am recitit, si pot spune ca nu m-am putut abine sa nu rad cu lacrimi si sa ma analizez mai bine.

Sunt norocoasa, pentru ca mi-am dat seama care sunt cele mai mari slabiciuni ale mele, si ce m-ar putea opri de la a obtine ceea ce imi doresc de la viata. Si persoanele care stiu lucrurile astea pot fi numarate cu degetele de la mana dreapta.

Poate sunt mica, dar ma duce capul. Si am noroc, pentru ca stiu sa ascult. Ascult, sfatuiesc din suflet, ma implic indirect, in asa fel incat sa nu atrag atentia asupra mea, nu pentru ca as avea cine stie ce planuri ascunse, ci pentru ca nu imi doresc aceasta atentie. N-am nevoie sa fiu ridicata in slavi, nu vreau sa fiu in centru, sa ma remarc pentru cate kilograme de cartofi sunt in stare sa mananc, sau pentru cata experienta am. Dorintele mele sunt mai simple de-atat.

Dar poate nu voi avea niciodata ce imi doresc. Vom trai si vom vedea.

2011?

Si s-a dus si 2010. Orice ar crede cei din jurul meu, per ansamblu, am avut un an minunat.

Cel mai important lucru pentru mine a fost faptul ca m-am trezit la realitate si am inceput sa ascult ceea ce mi se urla in urechi de cand eram mica. Nu sunt suparata, pentru ca acum imi dau seama ca aschia nu poate sari prea departe de trunchi. Sunt implinita, m-am impacat cu adevarat cu ideea asta si am intrat in 2011 curata si lasand toata mizeria in urma.

Ce-mi doresc de la 2011? Foarte multe.

Curaj, dar pe ala mi-l adun singura. Noroc, dar pe ala mi-l fac singura. Liniste, dar depinde de mine, daca-i ascult pe cei care vorbesc fara sa spuna nimic. Iubire, pe care o am, fac tot posibilul sa o mentin si o pretuiesc in fiecare zi.

Va doresc tuturor un an bun, plin de impliniri si sa fiti fericiti.

La multi ani!