A trecut ziua lui Săndel. Am inţeles amândoi că aţi uitat. Era şi normal, suntem prea aproape unul de altul ca zile, şi niciodată nu aţi ştiut sigur care dintre noi e primul şi pe cât. V-aţi cerut scuze, şi m-aţi întrebat când e ziua mea. Şi v-am răspuns. Chiar dacă anul ăsta n-am mai dat de băut, cum să mai uitaţi după ce v-am zis luni, nu?
Şi ieri, eram cu telefoanele după mine, să nu ratez niciun apel sau mesaj, să vă răspund şi să vă mulţumesc pentru urări. Şi, deşi, repet, am spus de luni că ziua mea e miercuri, din vechiul meu grup de prieteni, cei mai apropiaţi şi la care ţin cel mai mult, m-a sunat.. nimeni.
Asta e tot ce am avut de zis. O să inchei aşa, ca să nu jignesc fără să vreau.
